Modul în care îți lauzi copilul pentru diverse realizări poate avea un impact atât asupra respectului său de sine, cât și asupra modului ulterior de evoluție în viață. Ce lucruri este bine să i le spui acestuia despre desenele lui în loc de Foarte frumos vei afla aici alături de explicații în detaliu.
e trebuie să știi despre laude la copii
Majoritatea părinților primesc întrebări din partea celor mici cu privire la diverse realizări de-ale lor. Cel mai adesea este vorba despe situații precum desene pe care le realizează; vi le arată și apoi urmează avalanșa de întrebări: îți place? Ce părere ai? Deși de cele mai multe ori nici nu reușești să înțelegi ce reprezintă formele și liniile din fața ochilor, te simți cumva dator să oferi un compliment/o reîntărire de tip pozitiv, iar cel mai adesea la îndemână este foarte frumos. Evident, după oferirea complimentului, urmează un moment de bucurie și manifestări de încântare maximă. Practic, este o variantă facilă de a evalua munca copilului, de altfel de preferat unei afirmații complet nepotrivite (cum ar fi să spui că mașina din desen pare foarte rapidă, însă copilul desenase un câine sau să confunzi un cerc roșu cu un balon, care de fapt era o reprezentare a bunicului). Adevărul este însă că afirmația foarte frumos este adesea repetată pentru realizări la care cel mic nu a depus un efort deosebit; copilul învață astfel că totul este foarte frumos atâta timp cât mama și tata spun asta (și numai atunci când mama și tata spun).
Conform cercetărilor curente, câteva dintre cele mai frecvent folosite și aparent pozitive fraze în comunicarea cu copiii au de fapt un efect distructiv. În pofida bunelor noastre intenții, aceste afirmații îi învață pe copii să înceteze să aibă încredere în sistemul lor intern de îndrumare, să devină înșelători, să facă cât mai puține lucruri și să renunțe când obstacolele devin prea dificile. Alfie Kohn susține că acest mod de abordare nu face decât să: manipuleze copilul (deoarece constituie mai degrabă o reacție inconștientă, de comoditate a părintelui, de care de multe ori copilul nu are nevoie), să creeze dependenți de laude (dacă expresia este constant repetată indiferent ce face copilul, acesta o va aștepta și anticipa de fiecare dată), să răpească bucuria unui copil (deoarece tu ca părinte nu ai depus un efort prea mare în a evalua cu adevărat munca sa și răspunzi automat fără să apreciezi), să elimine interesul (când copilul observă că este în permanență complimentat, indiferent de situație, nu își va mai da interesul să creeze ceva mai bun), să scadă nivelul de realizări (în continuarea motivului anterior, realizările devin mai reduse, de calitate mai scăzută).
Printre aceste afirmații pe care este bine să le eliminați din vocabular este și expresia foarte frumos. Dacă dorești să ai parte de un copil bun, căruia îi pasă de cei din jur și de propria reușită, află că există alternative care vor încuraja motivația instrinsecă și conexiunea emoțională cu cei mici.
Putem răspunde copiilor într-o manieră în care le apreciem efortul și încurajăm învățarea care prin repetiție vor fi memorate, iar data viitoare când ți se mai cere părerea nu vei fi luat pe nepregătite.
desene copii
1. Nu presupune de la început că ai înțeles tematica lucrării
Prin urmare este bine să întrebi copilul "Îmi poți povesti despre desenul tău?" După cum ai aflat deja anterior, sunt șanse foarte mari ca un părinte să aibă o perspectivă diferită de cea a copilului cu privire la imaginea reprezentată, confundând astfel un camion cu un câine pe role, un elf cu un copac sau o gogoașă cu un portal în viitor. Celor mici le place să vorbească despre lucrările lor, iar acesta este un moment prielnic să faci uz de acest interes.
2. Observă detalii
Discută despre umbrele, liniile, culorile și formele pe care le observi în lucrarea sa. Spune-i lucruri precum "observ că ai adăugat culoarea mov pe cer, spune-mi mai multe despre asta sau ai pus buline albastre sub apă, povestește-mi despre ele." Invită copiii să discute procesul de gândire aflat în spatele desenului.
3. Oferă un feedback legat de efortul său
Când îți observi copilul concentrat și adăugând detalii la o schiță sau la o mâzgăleală, laudă-l. Comentarii precum "văd că te-ai străduit să desenezi acele linii curbe sau ai continuat să lucrezi până când ai terminat tot desenul". Apreciază în mod real efortul pe care copilul l-a depus în realizarea lucrării.
desene copii
4. Folosește expresii precum am observat sau văd
Spune ceva care să creeze o interacțiune între tine și cel mic, cum ar fi "am observat că ai folosit mult albastru, este culoarea ta preferată" sau "am observat că ai adăugat galben peste mov" sau "de ce te-ai gândit să desenezi asta pe triunghi?" La fel de utilă este și varianta de a întreba "de unde ți-a venit ideea să desenezi asta?"
5. Nu judeca desenul
Când copilul te întreabă dacă îți place oferă un răspuns care să conțină un anumit detaliu pe care îl consideri atrăgător, de exemplu, "acei nori mov îmi amintesc de un apus de soare pe care l-am văzut noaptea trecută" sau "floarea aceasta albastră este preferata mea". Acest tip de comentarii vor încuraja, de altfel, o continuare a discuției.
6. Pari mândru. Chiar ești?
Întrebându-l care sunt sentimentele sale cu privire la desen îl încurajezi să fie sincer și deschis cu tine. Există o mulțime de situații în care cei mici nu sunt mulțumiți de desenele lor și își doresc doar să îți cunoască impresia. Prin urmare, în aceste situații o minciună spusă din comoditate poate face mai mult rău decât bine.
7. Încurajează pașii următori
În cazul în care înțelegi perfect ce reprezintă desenul copilului, îi poți oferi câteva sfaturi, precum să îl completeze cu diverse detalii. De exemplu, omuleții reprezentați pot fi accesorizați cu haine, pantofi, pălării. Încearcă însă să nu pară o critică pentru a nu-i răni sentimentele (să nu rămână cu impresia că desenul său este incomplet).
sursa